Împăratul
„Constantin a fost botezat în vila sa de la Ancyrona la marginile Nicomidiei de
episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia
și alti clerici, cu câteva zile înainte de Rusalii în luna mai 337.”[1]
Este adevarată aceasta afirmatie?
Semiarianismul, cum arată și denumirea, este o
ramură a ereziei ariene.
„Arianismul. Numele ereziei provine de la Arie,
preot învățat din Alexandria. [...] Arie
combătea egalitatea și cosubstanțialitatea Fiului lui Dumnezeu cu
Dumnezeu-Tatăl și prin aceasta nega dumnezeirea Fiului. El susținea cu
tenacitate subordinaționismul, adică ideea eronată că Fiul lui Dumnezeu este
mai mic decât Tatăl, fiind subordonat Tatălui. Princiipile ereziei ariene se
pot sintetiza astfel:
1. Dumnezeu-Tatăl singur este principiul
necreat și nenăscut. Înșăși denumirea de Tată cuprinde inevitabil în sine
întâietatea și superioritatea Sa față de Fiul.
[...]
2. Fiul este creat din voința Tatălui, dar nu
din ființa Lui, ci din nimic, fiind prima Sa creatură, însă nu din eternitate,
căci a fost un timp când Fiul n-a existat. Astfel Dumnezeu Tatăl este fără
început în timp ce Fiul are un început. După părerea eronată a lui Arie, Fiul
lui Dumnezeu, fiind creatura Tatălui, nu este din substanța lui Dumnezeu Tatăl,
și de aceea nu poate fi numit de o ființă cu Tatăl. [...]
3. Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul
este crearea universului, fiindcă Dumnezeu cel prea înalt, fiind ființă
absolută pură, nu putea crea universul material decât cu ajutorul unei ființe
intermediare, căci Dumnezeu suprem nu poate veni în contact direct cu materia,
care e rea în sine și s-ar întina, idee împrumutată din doctrina eretică a
gnosticilor.”[2]
Afirmația
nu este adevărată. Iată ce spun viețile sfintilor, care fac parte din Sfânta
Tradiție:
„Împărăţind în acea vreme marele
Constantin (306-337), nu era încă luminat cu Sfântul Botez, [...] după dumnezeiasca rânduială, împăratul
Constantin a căzut într-o boală foarte cumplită şi fără leac, încât era plin de
bube de la picioare până la cap. Erau duşi la dânsul mulţi doctori foarte
înţelepţi, precum şi vrăjitori, nu numai din stăpânirea Romei, ci şi din Persia, însă
nici o uşurare n-a aflat în boala sa. [...]
Preabunul Dumnezeu, [...] a trimis la dânsul pe Sfinţii Săi Apostoli,
Petru şi Pavel, care, pe când el dormea, i s-au arătat în vedenie, stând
înaintea patului său. Şi i-a
întrebat împăratul cine sunt şi de unde vin. Iar ei au răspuns: ‹‹Noi suntem
Petru şi Pavel, Apostolii lui Iisus Hristos, trimişi la tine ca să te povăţuim
pe calea mântuirii şi să-ţi spunem despre o baie, în care poţi să-ţi câştigi
sănătatea trupului şi a sufletului şi să-ţi făgăduim veşnică viaţă de la
Dumnezeu, pentru vremelnica viaţă cea dăruită de tine pruncilor, căci i-ai
cruţat. Deci să chemi la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica
ta, în muntele Soractes şi învăţătura aceluia s-o asculţi; iar el îţi va arăta
baia în care te vei curăţi de toate bolile, şi vei ieşi cu sufletul şi cu
trupul sănătos››. Aceasta zicându-i sfinţii apostoli s-au dus de la dînsul.
Împăratul, deşteptându-se din somn, se mira de acea vedenie, [...] . Apoi
îndată a poruncit să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-l aducă la
sine cu cinste.
Aflând pe Silvestru şi ducîndu-l la
împărat, acesta l-a primit cu cinste şi cu dragoste [...]. Apoi a spus cu
amănuntul toată vedenia sa episcopului şi l-a rugat ca să-i arate baia în care
ar putea să se cureţe de lepra cea sufletească şi trupească, [...] iar
episcopul, punând mâna pe capul său, s-a rugat şi l-a pregătit pentru Botez.
[...]
Sosind a şaptea
zi, sfîntul a mers la împărat şi, învăţându-l multe despre tainele credinţei în
Sfînta Treime, i-a pregătit baia Sfântului Botez, în care a intrat împăratul şi
l-a cufundat Sfântul Silvestru, chemînd peste dânsul numele Preasfintei Treimi.
Atunci a strălucit o lumină mare din cer,
mai frumoasă decît razele soarelui şi a umplut casa de multă strălucire; apoi
împăratul s-a curăţit îndată de lepră, căzând de pe trupul lui ca nişte solzi
de peşte în apă şi a ieşit din baie sănătos, încât nu s-a mai văzut nici urmă
din bubele ce au fost pe trupul lui. Îmbrăcându-se în hainele cele albe, după
Sfântul Botez, a spus singur: ‹‹Când m-am cufundat în apă, am simţit o mână
de sus, întinzându-se şi atingându-se de mine››. Şi îndată a poruncit ca
nimeni să nu mai îndrăznească a huli pe Hristos sau a mai face rău creştinilor.
Apoi a zidit în curtea sa împărătească o
biserică în numele Mântuitorului Hristos”[3]
În concluzie, Sfântul Împărat Constantin a fost
botezat în credinţa ortodox la Roma, de „Sfântul Ierarh Silvestru episcopul
Romei care este prăznuit în 2 ianuarie”[4],
conform Sfintei Tradiţii Ortodoxe.
Trebuie menționat că „Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este
învăţătura dată (lăsată şi transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din
care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta
Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre.”[5]
Din Sfânta Tradiție fac parte următoarele
aspecte: „hotărârile dogmatice ale sinoadelor ecumenice și ale sinoadelor
locale aprobate de Sinodul al VI-lea Ecumenic; simbolurile și mărturisirile de
credință ale Bisericii primare; mărturisirile de credință și catehismele mai
noi ale Bisericii, canoanele apostolice și ale Sfinților Părinți, scrierile
Sfinților Părinți, cultul divin, cuprins în cărțile de slujbă,
monumentele de artă bisericească, datinile, obiceiurile și practicile
Bisericii”[6].
Sfânta Tradiție este dogma revelată de
Dumnezeu.
[1] Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală,
Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p.112.
[2] Ibidem, pp.133-134.
[3] Sf. Silvestru, Episcopul Romei - Pagini Ortodoxe - Tripod, www.paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-02-sf_silvestru.html,
accesat la date de 14.03.2013.
[4] Sf. Silvestru, Episcopul Romei - Pagini
Ortodoxe - Tripod, www.paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-02-sf_silvestru.html,
accesat la date de 14.03.2013.
[5] Sfânta Tradiție, www.orthodoxwiki.org, accesat la
data de 15.11.2013.
[6] Pr. Conf. dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru
Seminarile Teologice, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, Reîntregirea, Alba
Iulia, 2000, p.106.
