De ce credincioșii ortodocși se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Iisus iar catolici numai cu Trupul lui Iisus? Taina Euharistiei. Partea a III-a.

Catolicii susțin „că de vreme ce viu este Trupul lui Hristos - zic ei – precum toți așa credem și mărturisim [...] se cuminică numai cu Trupul lui Hristos cel viu [...] și nu mai trebuiește să se cuminice deosebit și cu sângele din Sfântul Potir, că dacă este viu Trupul lui Hristos este dar viu și sângele iar nu fără de sânge [...] că firesc lucru este trupului viu să fie împreună cu sângele. [...]

            La această abatere a lor noi așa răspundem: adevărat, viu esteTrupul lui Hristos și pe Sfântul Disc fiind deosebit de sângele Lui, cel ce este în Sfântul Potir care înseamnă sângele cel ce s-a vărsat din Preacuratul Trupul Lui în vremea Patimii. Însă că viu este Trupul lui Hristos și pe Sfântul Disc, precum a fost viu și pe Cruce, după ce și-a dat Sufletul în mâinile Părintelui Său, și în mormânt până ce a înviat din morți, îndumnezeit fiind cu Dumnezeirea Lui cea vie și de viață făcătoare și cu sângele lui cel firesc, care nu s-a despărțit de Trup în vremea Patimii; iar nu cu Sângele Lui, ce s-a vărsat pentru păcatele noastre. Acela a pricinuit moartea Lui, precum și despărțirea Dumnezeiescului Său Suflet de Trupul Lui, iar Dumnezeirea împreună cu sângele cel firesc, ce nu s-a vărsat, a pricinuit viața Lui; că pentru aceasta credem, că Trupul lui Hristos nu a văzut stricăciune, de vreme ce îndumnezeit a fost cu Dumnezeirea Lui cea de viață făcătoare. Nici nu a putrezit, nici s-a descompus ca alte trupuri, pierzându-și Sângele Său cel firesc viu și fără stricăciune. De unde iar zicem că viu este Trupul lui Hristos și deosebit de Sângele cel ce s-a vărsat, precum am arătat. Dar porunca Domnului nostru Iisus Hristos nu este să ne cuminicăm numai cu Trupul Lui, ci este să ne cuminicăm cu Trupul Lui și cu Sângele Lui cel vărsat din Preacurat Trupul Lui, spre iertarea păcatelor noastre, pentru că însuși Hristos la Cina cea de Taină a așezat, de vreme ce după ce a sfințit Pâinea și a dat-o ucenicilor Săi, zicând: « Acesta este Trupul Meu» apoi luând Paharul a dat lor și a zis: « Beți dintru acesta toți. Acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care se varsă pentru voi și pentru mulți, spre iertarea păcatelor». De unde se vede luminat, că toți datori suntem, să ne cuminicăm cu Trupul lui Hristos cel viu și îndumnezeit și cu Dumnezeiescul lui Sânge ( Mt. 26.28; Mc. 14.29; Lc. 22.20; Ioan 6.53) vărsat din Trupul Lui pentru păcatele noastre, iar nu numai preoții cei ce slujesc, ci toți preoți și mireni, de vreme ce pentru toți, adică pentru toată firea omenească și-a vărsat Hristos Sângele, iar nu numai pentru Apostoli, precum zice Teofilact, și nu numai pentru arhierei și preoți care slujesc Sfânta Liturghie.

            Și minune cum îndrăznesc unii, de nu cuminică și pe mireni cu Sângele cel de mântuire; de vreme ce iarăși însuși Hristos a zis către iudei: «de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi»(Ioan 6.53). Unde lămurit zice de Sângele cel ce s-a vărsat întru pomenirea morții Lui, precum Pavel zice: arătând că Domnul Hristos la Cina cea de Taină întâi a dat ucenicilor Săi Trupul deosebit, apoi și paharul, zicând: «acest pahar, Legea cea Nouă, Sângele Meu. Aceasta să o faceți întru pomenirea morții Mele», unde întru pomenirea morții lui Hristos a bea Sângele Lui, se înțelege sângele cel vărsat pentru păcatele noastre. Că moartea lui Hristos prin vărsarea sângelui s-a făcut, care toți datorii suntem să-L bem, că Hristos pentru toți și-a vărast Sângele”[1]

---

[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp. 583-585.

Iisus, Cina cea de Taină, a săvârșit-o cu azimă (pâine nedospită) sau cu pâine (dospită)? Taina Euharistiei. Partea a II-a.

Întâi „zicem că azima Legii Vechi a fost chipul pâinii celei adevărate (In 6.31) care s-a pogorât din cer, pe care și Trupul Său Hristos a numit-o. Precum și  junghierea mielului Paștilior Legi Vechi a fost chipul junghierii Mielului celui adevărat, adică a lui Hristos Fiul lui Dumnezeu Tatăl, precum și altele ale Legi Vechi au fost chipuri ale acestora din Legea Nouă, de care nu este nici o îndoială, de vreme ce au trecut umbrele și chipurile Legii și darul a venit prin Iisus Hristos. Deci trebuie să se deosebească adevărul de chipuri, ca să nu fie chipul și adevărul totuna. Așadar trebuie să se deosebească și azima ca o umbră și închipuire de pâinea dospită, de vreme ce însuși Domnul Hristos acesta le-a deosebit la Cina cea de Taină; pentru că nu cu azimă a săvârșit Tainele Sale; ci pâine (zice) luând-o a numit-o Trupul Său. Însă nici cele vechi nu le-a încălcat, ca să nu hulească ca un încălcător de Lege; ci întâi a mâncat Paștile Legii, stând în picioare după obiceiul Legii precum scrie la (Ieșire 12.21). Apoi a spălat picioarele ucenicilor; după aceea a așezat tainele Legii Noi șezând (Mt 25.20; Mc 14.7; Lc 22.14) precum tâlcuiește Teofilact al Bulgariei. Și iarăși aceasta mai luminat Evanghelistul Ioan scriind despre Cina cea mai înainte de spălare și despre vânzătorul Iuda; după aceea despre Cină cea de Taină zice: «și cină făcându-se diavolul a intrat în Iuda» și iarăși zice «și au început a spăla picioarele ucenicilor» și iarăși «dacă a spălat picioarele, ucenicilor, luându-și hainele Sale a șezut» și iarăși «întrebând Ioan după aceea pe Iisus: Doamne cine este acela ce vrea să te vândă? Răspuns-a Iisus: acela este, care Eu întingând pâine voi da lui» și întingând pâine a dat lui Iuda (Ioan 13.2-17). De unde se vede, că adevărat după spălare a așezat Tainele Sale, adică Paștile adevărate, precum și Luca aceasta o adeverează, pomenind de două pahare unde zice: «și luând paharul și dând mulțumire a zis: Luați acesta și-l împărțiti vouă», care a fost chipul Legii Vechi. Iar alt pahar după spălare și după ce s-a frânt pâinea și s-a împărțit ucenicilor, Însuși l-a luat și l-a împărțit lor după ce au cinat, care și al Legii Noi la numit, precum este la Teofilact în tâlcuire tot în acest cap și stih.  Însă ca să te încredințezi mai bine, cum că întâi a mâncat Domnul Paștile Legii Vechi, cum se cade după Lege, vezi iar la Luca, care era cea după Lege ziua azimilor că zice: «și a venit ziua azimilor, întru care era să se jertfească Paștile» [1]. Însă ziua azimilor  o zice cea de a cincea, întru a cărei seară era să se jertfească Paștile Legii; pentru că Domnul în cea de a cincia, adică joi dimineață a trimis pe ucenicii Săi zicând: « mergeți să gătiți nouă Paștile să mâncăm»; și ei nimeni îndoindu-se știind că într-acea zi era să se mănânce Paștile și neștiind vicleșugul iudeilor că era să mute ziua azimilor, să fie vineri seara, au zis: «unde vrei să gătim? » și au trimis pe Petru și pe Ioan, pe ucenicii cei de taină la un om neștiut, nevăzându-l, care a fost pentru Iuda, ca să nu spună fariseilor casa, ca să vină să-L prindă pe El mai înainte de isprăvirea Cinei. Sfinții Apostoli Matei și Marcu zic: «în ziua întâi a azimilor, venit-au ucenici la Iisus zicându-I Lui: Unde vrei să-Ți gătim Ție să mănânci Paștile? ». Care loc al Evangheliei așa tâlcuiește Teofilact: că ziua aceea a azimilor, este a cincia, adică joi, care este ziua cea mai înainte de azimă-

 [Cum serbau evreii Paștile: „prima sărbătoare anuală este Paștile, instituită în amintirea eliberării evreilor din robia Egiptului Ieș. 12.13. După sărbătoarea Paștilor urma sărbătoarea Azimilor (15-21 Nisan)”[2]. Evreii mâncau azimă conform poruncii divine din ziua Paștilor (Ieșire 12.18); deci sărbătoarea avea următoarea formă „Paștile 14 Nisan și Azimile 15-21 Nisan cu odihnă în ziua întâi și a șaptea”[3]]

-adică, vineri seara, vrând iudeii să mănânce Paștile; și aceea era ziua a șasea în care au mâncat iudeii azimile seara, măcar că li se cădea să le mănânce joi seara după Lege, fiind Paștile Legii vineri. Iar ei pentru uciderea lui Hristos, l-au mutat Paștile sâmbăta. Iar Domnul în cea de-a cincia zi, adică joi a trimis pe ucenici, care o numește cea dintâi a azimilor, care era mai înainte de vineri, și atunci Domnul a mâncat Paștile Legii mai-nainte și după spălare a așezat și Tainele Sale. Și de vreme ce vineri a fost atunci Paștile Legii și ei le-au mutat sâmbăta[4] iată dar că Hristos după Lege a mâncat Paștile joi, iar după Lege s-a junghiat vineri[5] ca un Miel nevinovat pentru păcatele noastre. Aceasta adeverește și Sinaxarul cel din Joia Mare, unde aduc Sfinții Părinții ce au așezat Triodul pe Ioan Gură de Aur”[6] cu argumentele sale.

         Se poate afirma:

 Iisus, nu ar fi încălcat Legea Veche mâncând pâine dospită în cele șapte zile ale sărbătorii Paștilor.

Iisus nu a încalcat Legea Veche când a mâncat pâine dospită la sărbătoara Paștilor, iar după aceea împreună cu Luca și Cleopa în Emaus în timpul celor șapte zile de azimă de după Paștile iudaic (Luca 24.13-32; 24.30) „Şi iată că'n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.

Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.

Şi a fost că'n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.

Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s'au oprit şi erau trişti.

Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s'au întâmplat în el zilele acestea?“

Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi'n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;

cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.

Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s'au petrecut acestea.

Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt

şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.

Iar unii dintre noi s'au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.

Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede'n toate câte-au spus profeţii!

Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre'ntru slava Sa?“

Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.

Şi s'au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.

Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s'a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.

Şi a fost că'n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.

Şi s'au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S'a făcut nevăzut.

Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea'ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi'n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“

Şi'n ceasul acela sculându-se s'au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,

care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s'a arătat lui Simon.

Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii. ”

De asemenea evreii înainte de-a cucerii Ierihonul mănâncă azimă și pâine nouă (dospită) la sărbătoarea Paștilor așa cum a mâncat și Iisus: Iosua (5.10-12) „Iar fiii lui Israel au făcut Paştile în cea de a paisprezecea zi a lunii, spre seară, nu departe de Ierihon, de partea cealaltă a Iordanului, în câmp.

Iar a doua zi de Paşti au mâncat azime şi pâine nouă din grâul pământului. În ziua aceasta, după ce au mâncat din grâul pământului, a încetat să mai cadă mană; iar fiii lui Israel n-au mai avut mană; şi în anul acela au adunat din roadele ţării Fenicienilor.”

Apoi putem, aduce argumentul lui Ioan Gură de Aur: „și din cele ce zice Evanghelia iarăși îți pot sta împotrivă, căci zice: «a luat pâine» iar nu azimă”[7]; ca să instituie Taina Euharistiei. 

---

[1] Jertfească Paștile - înseamnă jertfirea Mielului Pascal al Legii Vechi.

[2] Pr. Prof. dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p.81.

[3] Ibidem, p.78.

[4] Vezi:(Ioan 18.28-29 „28 Aşadar, L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu. Şi era dimineaţă. Şi ei n'au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile, 29 aşa că a ieşit Pilat la ei, afară, şi le-a zis: „Ce învinuire-i aduceţi acestui om?“)

[5] În ziua Paștilor Legii Vechi.

[6] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp.80-81.

[7] Ibidem, p.77.

Ce formă au prescurile la ortodocși? Taina Euharistiei. Partea a I-a.

Biserica ortodoxă are „cinci prescuri (presefore pânișoare) de pâine dospită. Patru pâinișoare având deasupra sigililu cu semnul Sfintei Cruci: iar a cincia pâinișoară are deasupra ei sigilul cu semnul și cu inițialele Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu”[1] Forma prescurilor este în cruce, adică în 4 cornuri, „pâinea la Liturghie –  zice Sf. Simeon Tesaloniceanul –  se aduce în 4 cornuri; iar nu rotundă și fără aluat – după cum zic catolici – pentru ca să fie desăvârșită. Pentru că și Dumnezeu s-a făcut om cu totul desăvârșit, alcătuit din suflet și cele patru stihii, pentru că și lumea e din patru părți. Cuvântul acesta a lui Dumnezeu este Trupul care l-a luat Domnul Hristos și că toate marginile lumii le-a sfințit Cuvântul și pentru că acest fel de făptură a prescurei înseamnă și Crucea Domnului Hristos. [...] (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratate, cap 87, 88.)”[2]

Prescurile la ortodocsi mai pot avea forma în 5 cornuri „prescura cu cinci pânișoare [...] ne amintește de cele 5 pâini de orz pe care binecuvântându-le Mântuitorul în pustie a săturat cu ele 5.000 de bărbați afară de femei și copii de pe urma cărăra a mai luat 12 coșuri cu sfărâmituri.”[3]

Sau mai pot avea formă în 7 cornuri „prescura cu cele șapte ne aduce aminte de cele 7 pâini binecuvântate cu care Mântuitorul a săturat 4.000 de bărbați afară de femei și copii de pe urma cărora a mai luat șapte coșuri cu sfărămituri”[4].

Astăzi nu se mai respectă această tradiție, și prescurile au forma unui cilindru adică rotundă asemenea catolicilor.

---

[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, p. 73.

[2] Ibidem, pp.73-74.

[3] Ibidem, p.73.

[4] Ibidem, p.73.

Sărbătoarea Nașterii Domnului şi cea a Botezului Domnului (Epifania), se serbau împreună în Răsărit? Sărbători bisericești. Partea a II-a.

„Prima oară s-a despărțit în Orient sărbătoarea Nașterii Domnului de cea a Botezului Domnului (Epifania) serbându-se mai întâi în biserica din Antiohia în anul 377 apoi în biserica din Constantinopol în 379.”[1]

Este adevărată  această afirmație?

Nu, deoarece aflăm din istorie că în Patriarhiile Răsăritene unele Biserici Locale  aveau mai multe forme și feluri de a ține post înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului după unele vechi tradiții din această cauză „Sinodul de la Constantinopol ținut în 1166 sub Patriarhul Luca Hrisoverghie a hotărât ca Postul Nașterii Domnului să aibă durata de azi. Întrucât nu în toată lumea creștină acest post avea aceași durată”[2].

„Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele al IV-V-lea, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit ‹‹postul din luna a zecea››. Dar la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie [...] postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.”[3]

De aici, rezultă că unele Biserici Locale din Patriarhiile Răsăritene, prăznuiau Nașterea Domnului, înainte de anii 377 respectiv 379, deoarece acest Sinod a avut rolul de a uniformiza Posturile Nașterii Domnului în Răsărit care precedau sărbătoarea Nașterii Domnului.

---

[1] Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 106.
[2] Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1978, p.97.
[3] Postului Nașterii Domnului, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 8.07.2014.