Diferenţa dintre Sfintele Taine şi Sfintele Ierurgi. Slujbe bisericești. Partea a III-a.

Diferența dintre Sfintele Taine şi Sfintele Ierurgii este ca prin Taine ne împărtăşim de Iisus Hristos iar prin Ierurgi de Sfântul Duh.

„Deosebirile între Taine și Ierurgii:

1. Tainele sunt întemeiate direct sau indirect de Mântuitorul, iar Ierurgiile de Biserică.

2. Tainele sunt necesare pentru mântuire, ierurgiile nu.

3. Sfintele Taine sunt valide, eficente prin ele însele ‹‹ex opere operato››, iar ierurgiile depind de starea morală a săvârșitorului și a primitorului.

4. Sfintele Taine se restrâng numai la persoana umană și numai în momentele fundamentale ale vieții, pe când Ierurgiile se referă la lumea materială, chiar și la cea neînsuflețită.” [1]

Combaterea argumentelor de mai sus :
1. Capul Bisericii este Hristos iar Biserica este Trupul Lui (Efeseni 5.23-32.), orice este întemeiat de Biserică de fapt este întemeiat de Iisus.
2. Atât Tainele cât și ierurgiile sunt necesare pentru mântuire, de exemplu :

Taina Euharistiei nu se poate efectua dacă nu s-au făcut Ierurgia de sfințire a Antimisului şi Ierurgia de sfințire a Bisericii. Taina Mirungeri nu se poate efectua dacă mai înainte episcopul nu a făcut Ierurgia de sfințire a Sfântul şi Marele Mir. „Sfântul Mir este untdelemn amestecat cu vin natural și cu diferite arome, în număr de 38, sfințit de soborul episcopilor prezidat de Patriarhul Bisericii, în Joia Patimilor, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare care se săvârșește atunci. El este întrebuințat la Sfânta Taină a Mirungeri, la sfințirea bisericilor și la sfințirea antimiselor.”[2]

Taina Hirotoniei nu este deplină dacă preotului nu i s-a făcută Ierurgia de sfințire întru duhovnic, numită, hirotesia întru duhovnic. „Hirotesia este punerea mâinilor arhiereului pentru a sfinţi clerul inferior: citeţii, cântăreţii şi ipodiaconii. [...] Hirotesia întru duhovnic se dă deopotrivă preoţilor monahi sau celor mireni care sunt în stare să aprecieze faptele omeneşti în lumina legilor Domnului, aplicând îngăduinţa şi severitatea canonisirii după ‹‹gândul lui Hristos›› (I Cor. 2,15-16).” [3] 
4. Nici o Taină nu poate fi efectuata fără vase şi veşminte dacă asupra lor nu s-a făcut o slujbă sfinţire adică o Ierurgie. „Toate vasele, odoarele și obiectele bisericești necesare cultului divin, înainte de a fi puse în folosință sunt sfințite prin slujbe speciale de către preot, cu excepția sfântului antimis pe care-l sfințește numai arhiereul. De aceea ele se mai numesc și obiecte sfințite”[4]

Taina Mirungerii se folosește și asupra lumii materiale cum este clădirea Bisericii, deoarece la sfințirea bisericilor se folosește Sfântul şi Marele Mir după cum urmează:

„ ... după spălarea cu apa (și săpun), Sfânta Masa se spală cu vin și cu apa de trandafiri, care închipuie spălarea trupului lui Iisus după moarte, cu mir de preț, spre cinstirea Lui.

Urmează apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul Mir, în chipul crucii. Prin aceasta coboară Sfântul Duh în unire cu Tatăl și cu Fiul, în urma jertfei aduse de Hristos pentru noi. [...] După aceea episcopul cădește biserica și un preot, mergând după el, unge cu Sfântul Mir toată biserica”[5] 

---

[1] Pr. Conf. dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminarile Teologice, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000 , p. 337.

[2] Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Manual pentru elevi seminariști, ediția a III-a, Editura Credința Noastră, București, 1997,  p. 151.

[3] Hirotesie, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 12.09.2014.

[4]  Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, op. cit., p 117.

[5] Sfintirea Bisericii - prezenta neincetata a Duhului Sfant, www.crestin ortodox.ro, accesat la data de 13.11.2013.

Există Slujba Maslului de obște în Biserica Ortodoxă? Slujbe bisericești. Partea a II-a.

Da, deoarece în Sfânta Tradiție există două feluri de Maslu de Obște: 
1. Maslu de Obște unit cu Liturghia creat după o veche tradiție „în sec. X-XII-lea [...] când s-a alcătuit o utrenie specială care se săvârșește înainte de Liturghie unită cu Maslul și ar fi foarte indicat să se pună Canonul și Stihirile din Molitfelnic chiar la Utrenia zilei în care se săvârșește Maslul - așa cum se făcea odinioară.”[1] 
2. Maslu de Obște care nu este unit cu Liturghia despre care aflăm în Tipicul Bisericesc care ne indică faptul că după o veche tradiție „se obișnuiește să se facă Sfântul Maslu de obște, atât pentru bolnavi, cât și pentru sănătoși, în biserică, mai ales în zilele de miercuri, joi și vineri în Săptămâna Patimilor”[2]. 

 Doar în aceste cazuri există slujba Maslului de obște în Biserica Ortodoxă .

---

[1] Petru Pruteanu, Slujba Sfântului Maslu istorie și actualitate, în Revista Altarul Reântregirii 2/2010, pp. 227-228.

[2] Tipic Bisericesc, Pentru uzul școlilor teologice, al preoților și cântăreților de strană, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p.223.

Sfintele Ierurgii ortodoxe. Slujbe bisericești. Partea a I-a.

„Ierurgiile sunt acele lucrări harice prin care se exorcizează, se binecuvântează şi se sfinţesc persoanele vi sau moarte, natura însufleţită şi cea neânsufleţită. […]

 

Temeiuri biblice:

Mântuitorul a binecuvântat pâinile (Matei 14,9; Matei 15,36) a binecuvântat copiii (Matei 19,15) şi a poruncit Apostolilor să binecuvânteze casele (Matei 10,12; Luca 6,13; 4,4-5). Dar textul fundamental pentru săvârşirea ierurgiilor este (I Tim 4,4-5) „pentru că toată făptura lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulţumită, căci se sfinţesc prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciuni.”  […]

Unele irerurgii sunt moştenite din Legea Veche: rugăciunea pentru femeia lăuză, rugăciunea pentru izgonirea diavolilor, pentru binecuvântarea pâini etc. […]

Felurile ierurgiilor:

Ierurgiile se pot clasifica […] în trei feluri şi anume: după destinația lor, după forma lor externă, după efectul lor.

I După obiectul lor sau destinația lor, ierurgiile sunt:

      a.   Cele care se referă la persoane;

      b.   Cele care se aplică la obiecte.

II După formă sau structura externă, se împart în: rugăciuni, rânduieli, slujbe.

1. Rugăciunile, sunt ierurgiile cele mai scurte, compuse dintr-o moliftă sau rugăciune scurtă; ex: Binecuvântarea salciei de Florii.
2. Rânduieli, sunt ireurgii mijloci ca întindere, compuse din cântări, ectenii, tropare şi rugăciuni ale preotului; ex: Rânduiala Parastasului.
3. Slujbele, sunt cele mai lungi şi mai importante ierurgii şi conțin în plus Apostolul şi Evanghelia, iar preotul se îmbracă în mai multe veșminte; ex: Agheasma, Slujba Înmormântării.

III După scopul şi efectele lor, ireurgiile pot fi: exorcisme, curăţiri, binecuvântării şi sfinţiri.

1. Exorcismele, sunt rugăciuni şi rânduieli care urmăresc eliberarea omului şi a naturii de sub stăpânirea diavolului.
2. Curățirile şi dezlegările, sunt rugăciuni prin care anumite persoane sunt dezlegate de păcate fără voie, legate de rânduiala firii.
3. Binecuvântările, sunt rugăciuni sau rânduieli prin care, cu semnul Sfintei Cruci, se invocă harul divin asupra unei persoane sau a unui lucru menit pentru hrana şi folosul omului.
4. Sfințirile sau consacrările, sunt ierurgi prin excelență, depline […]; ex: Sfeştania, Sfinţirea Bisericii, Hirotesiile.

Locul

            […] Unele se săvârșesc în Biserică, altele în case, altele în mijlocul naturii.

Timpul

            Unele ierurgii sunt legate de sărbători sau date din calendar, cele mai multe nu au un timp anume şi se pot săvârși oricând.

Săvârşitorul

            Este, de obicei, preotul. Sunt rezervate episcopului ierurgiile următoare: sfinţirea Marelui Mir, sfinţirea Bisericii, sfinţirea Antimisului,”[1] și Hirotesiile.

           

Ierurgii care se referă la om, se împart în:

1. „Ierurgii sau rugăciuni în legătură cu naşterea omului, cum sunt: rânduiala femeii după naştere, rugăciunea de punere numelui pruncului şi rugăciunile de îmbisericire a femeii şi pruncului la 40 de zile după naştere.
2. Ierurgii care sfinţesc viaţa omului pe pământ, cum sunt: rugăciuni pentru cei ce sunt sub blestem şi jurământ, rugăciuni de împăcare a celor învrăjbiţi, rugăciuni pentru tot felul de boli la copii, tineri şi bătrâni, şi mai ales molitfele cele mari ale Sfântului Vasile cel Mare pentru izgonirea duhurilor necurate din oameni, prin care se vindecă prin minune dumnezeiasă cei epileptici şi cei stăpâniţi de diavoli, pentru păcatele lor sau pentru că au fost blestemaţi de preoţi,  de arhierei, şi de părinţi, ori au fost trimişi asupra cuiva prin vrăjitorie şi farmece de către cei ce slujesc satanei. O iereurgie specială este rânduiala rasoforului şi a tunderii în monahism, numită şi slujba marelui şi îngerescului chip. […] ”[2]
3. Ierurgii care privesc sfârşitul omului pe pământ, cum sunt: rânduiala pentru darea sufletului, slujba înmormântării mirenilor, a pruncilor, a preoţilor, a călugărilor şi a arhiereilor; rugăciuni de dezlegare a celor adormiţi, rânduiala citirii stâlpilor la cei morţi, rânduiala pomenirii morţilor la 3, la 9, la 40 de zile şi rânduiala parastaselor sau panahidelor pentru cei răposați.”[3]

Ierurgii care se referă la materii, obiecte şi natura înconjurătoare în care îşi duce viaţa omul pe pământ.

„Aceste ireurgii se împat şi ele tot în 3 categorii:

1. Ierurgii sau slujbe de sfinţire a obiectelor de cult: slujba sfinţirii icoanelor, a crucilor şi troiţelor; sfinţirea sfintelor vase ale Bisericii cu care se face Sfânta Liturghie; sfinţirea veşmintelor noi diaconeşti, preoţeşti şi arhiereşti; sfinţirea clopotelor noi, a locului şi temeliei noilor biserici şi mai ales sfinţii bisericilor noi  numită şi târnosire .[…]
2. Ierurgii privind sfinţirea apei, adică agheasma mică şi agheasma mare de la Bobotează şi a obiectelor legate direct de viaţa omului, cum sunt rugăciunile de sfinţire a temeliei pentru case, a caselor noi şi a caselor tulburate de duhuri necurate; rugăciuni de sfinţire a fântânilor noi, a vaselor spurcate, a alimentelor necurate şi pentru vitele ce se îmbolnăvesc; rugăciuni pentru binecuvântarea mesei, a praznicelor, a colivei, a semănăturilor, a roadelor noi din cursul anului; a corăbilor, a maşinilor; rugăciuni de izgonire a lăcustelor şi gândacilor care atacă recoltele; rânduiala sfinţirii şcolilor şi localurilor publice de folos obştesc, precum şi alte rugăciuni de acest fel.
3. Ierurgii speciale,  cum sunt: rânduiala slujbelor şi procesiunilor pentru ploaie pe timp de mare secetă, rânduiala procesiunilor numite litanii, cu scoatera pe câmp şi prin sate a sfintelor moaşte şi a icoanelor făcătoare de minuni, pe timp de război, de secetă, de boli, cutremure şi alte primejdi mari care ameninţă viaţa omului.”[4]

---

[1]Pr. Conf. dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminarile Teologice, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, pp.335-338.

[2] Irerurgii care privesc hirotesiile clerului inferior şi superior, cum sunt: hirotesia în  citeţ, în ipodiacon, în duhovnic.

[3] Protosinghel Ioanoichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică I, Editată de Sfânta Mănastire Sihăstria, 1991, pp. 118-119.

[4] Ibidem, pp. 118-119.

Din câte pricini nu putrezesc morţii?

„Din 8 pricini nu putrezesc morţii în mormânt. Primele trei dintre acestea sunt cauze fireşti şi anume: terenul argilos sau cu apă, căci argila şi apa conservă trupul, şi firea rezistentă a unor oameni.

Alte cauze sunt şi acestea: dacă a fost blestemat de părinţi, mai ales de mamă, şi nu şi-a cerut iertare; sau a fost blestemat şi legat de vreun preot sau arhiereu pentru mari păcate pe pământ; sau a fost dat anatema, adică dat satanei pentru lepădarea de dreapta credinţă şi amăgirea multora, cum sunt întemeietorii de secte şi eresuri; dacă a fost mare vrăjitor, şi a chinuit pe creştini cu duhuri necurate, sau dacă a făcut vreo mare nedreptate în viaţă şi a fost legat de Sfintele Canoane.

            În primele trei cazuri fireşti, morţii sunt la trup normali, dar ne putrezi, fie total sau parţial.

Cei blestemaţi de părinţii care i-au născut, din motive întemeiate, sau care şi-au bătut părinţii, nu le putrezesc acele membre ale trupului cu care şi-au lovit pe tată sau pe mamă.

Cei care au făcut mari nedreptăţi pe pământ: crime desfrâuri şi furturi, îşi au trupurile negre.

Cei daţi anatema de preoţi şi episcopi pentru lepădarea de dreapta credinţă sau alte pricini grele au trupurile galbene şi le cresc unghiile şi părul în mormânt.

Iar cei ce lucrează cu diavolul şi fac multe vrăjitorii şi păcate mari înaintea lui Dumnezeu, precum sodomie, avorturi, ucidere, secte hulitoare de Dumnezeu şi alte fărădelegi, îşi au trupurile umflate tare sau sunt complet albe şi neputrede. Toate trupurile celor morţi în mari păcate care se găsesc ne putrede sunt deformate umflate şi produc mult cutremur.

Mai este şi o a noua pricină pentru care nu putrezesc unele trupuri alese de Dumnezeu. Acestea sunt moaştele sfinţilor, care, pentru sfinţenia vieţii lor, primesc harul neputrezirii trupurilor spre slava lui Dumnezeu, spre lauda sfinţilor Lui şi folosul credincioşilor care le cer ajutorul. Semnele prin care se cunosc moaştele sfinţilor şi se deosebesc de trupurile neputrede ale păcătoşilor sunt acestea: sunt cu totul nestricăcioase, uscate şi uşoare, sunt frumos mirositoare, au culoare galbenă ca ceara, chipul lor este senin, liniştit şi vesel, asemenea omului care doarme, nu provoacă frică şi groază, ci bucurie duhovnicească şi izvorăsc din ele numeroase semne şi minuni, prin harul Duhului Sfânt.”[1]

---

[1] Protosinghel Ioanoichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică I, Editată de Sfânta Mănăstire Sihăstria, 1991, pp.140-141.