vineri, 2 august 2013

Din câte pricini nu putrezesc morţii?



„Din 8 pricini nu putrezesc morţii în mormânt. Primele trei dintre acestea sunt cauze fireşti şi anume: terenul argilos sau cu apă, căci argila şi apa conservă trupul, şi firea rezistentă a unor oameni.
Alte cauze sunt şi acestea: dacă a fost blestemat de părinţi, mai ales de mamă, şi nu şi-a cerut iertare; sau a fost blestemat şi legat de vreun preot sau arhiereu pentru mari păcate pe pământ; sau a fost dat anatema, adică dat satanei pentru lepădarea de dreapta credinţă şi amăgirea multora, cum sunt întemeietorii de secte şi eresuri; dacă a fost mare vrăjitor, şi a chinuit pe creştini cu duhuri necurate, sau dacă a făcut vreo mare nedreptate în viaţă şi a fost legat de Sfintele Canoane.
            În primele trei cazuri fireşti, morţii sunt la trup normali, dar ne putrezi, fie total sau parţial.
Cei blestemaţi de părinţii care i-au născut, din motive întemeiate, sau care şi-au bătut părinţii, nu le putrezesc acele membre ale trupului cu care şi-au lovit pe tată sau pe mamă.
Cei care au făcut mari nedreptăţi pe pământ: crime desfrâuri şi furturi, îşi au trupurile negre.
Cei daţi anatema de preoţi şi episcopi pentru lepădarea de dreapta credinţă sau alte pricini grele au trupurile galbene şi le cresc unghiile şi părul în mormânt.
Iar cei ce lucrează cu diavolul şi fac multe vrăjitorii şi păcate mari înaintea lui Dumnezeu, precum sodomie, avorturi, ucidere, secte hulitoare de Dumnezeu şi alte fărădelegi, îşi au trupurile umflate tare sau sunt complet albe şi neputrede. Toate trupurile celor morţi în mari păcate care se găsesc ne putrede sunt deformate umflate şi produc mult cutremur.
Mai este şi o a noua pricină pentru care nu putrezesc unele trupuri alese de Dumnezeu. Acestea sunt moaştele sfinţilor, care, pentru sfinţenia vieţii lor, primesc harul neputrezirii trupurilor spre slava lui Dumnezeu, spre lauda sfinţilor Lui şi folosul credincioşilor care le cer ajutorul. Semnele prin care se cunosc moaştele sfinţilor şi se deosebesc de trupurile neputrede ale păcătoşilor sunt acestea: sunt cu totul nestricăcioase, uscate şi uşoare, sunt frumos mirositoare, au culoare galbenă ca ceara, chipul lor este senin, liniştit şi vesel, asemenea omului care doarme, nu provoacă frică şi groază, ci bucurie duhovnicească şi izvorăsc din ele numeroase semne şi minuni, prin harul Duhului Sfânt.”[1]


[1] Protosinghel Ioanoichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică I, Editată de Sfânta Mănăstire Sihăstria, 1991, pp.140-141.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu