joi, 12 decembrie 2013

De ce sunt 7 Taine? Slujbe bisericești. Partea a IV-a.



Dumnezeiasca Scriptură, zicând: «Înțelepciunea (Iisus Hristos) și-a zidit Sieși  casă (Biserica) și a întărit șapte stâlpi (șapte Taine sfinte), junghiat-a jerfele Sale (Jertfa de pe Cruce) și a dres în paharul Său vin (vinul ders cu apă, adică Sângele cu apă care s-a vărsat întodeauna din Coasta Domnului nostru Iisus Hristos tainic în timpul Sfintei Liturghi) și a strigat: veniți de beți din vinul care am dres vouă » [...] (Proverbele lui Solomon 9.1-2,5) ”[1]


[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp. 135-136.

De ce credincioșii ortodocși folosesc și apă la Împărtășanie? Taina Euharistiei. Partea a IV-a.



„Rânduiala aceasta este păstrată din vremurile apostolice. Ea este așezată pe baza proorociior scripturistice, ale hotărârilor sinoadelor și ale predanilor Sfinților Apostoli.
Cu vin și apă trebuie săvârșită Jertfa Sfântă pentru că aceasta ne-o adeverește Dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Unul din ostași cu sulița Coasta Sa a împuns din Care a ieșit Sânge și Apă” (Ioan 19.34-35; I Ioan 5.6-8).
Sfântul Potir cu vinul și apa puse într-însul, închipuiește coasta Mântuitorului, iar după prefacere este însuși Sângele și Apa ce a curs din Coasta Aceluia Care a zis: «Acesta este Sângele Meu cel vărsat pentru voi»[1]. [...]  
Astfel, în Sfântul Potir se pune vinul dres cu apă precum adeverește și în altă parte Dumnezeiasca Scriptură, zicând: «Înțelepciunea (Iisus Hristos) și-a zidit Sieși  casă (Biserica) și a întărit șapte stâlpi (șapte Taine sfinte), junghiat-a jerfele Sale (Jertfa de pe Cruce) și a dres în paharul Său vin (vinul ders cu apă, adică Sângele cu apă care s-a vărsat întodeauna din Coasta Domnului nostru Iisus Hristos tainic în timpul Sfintei Liturghi) și a strigat: veniți de beți din vinul care am dres vouă » [...] (Proverbele lui Solomon 9.1-2,5) ”[2]


[1] Matei 26.26-28.
[2] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp. 135-136.

Paradoxul omnipotenței și răspunsul creștin ortodox


Paradoxul omnipotenței[1]

„O versiune a paradoxul omnipotenței este așa-numitul paradox al pietrei: «Ar putea o Ființă omnipotentă  crea o piatra atât de grea încât nici ea nu ar putea să o ridice?» . Dacă ea ar putea ridica piatra, atunci se pare că Ființa nu ar fi fost atotputernică de la început, ea s-ar fi aflat în incapacitate de a crea o piatră destul de grea, dacă nu poate ridica piatra, atunci se pare că, fie  nu ar fi fost atotputernică de la început sau ar fi încetat să mai fie omnipotent la crearea pietrei.
Argumentul este medieval, datând cel puțin din secolul al XII-lea, adresată de Averroes (1126-1198)”[2]
„Averroes (n. 1126 în Cordoba (Spania) - d. 10 decembrie 1198 în Marrakech, în Maroc, a fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemenea, medic, teolog și expert în jurisprudența islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.”[3]

 Raspunsul meu creștinesc este ca Ființa (Dumnezeu) nu crează lucruri fără sens sau iraționale.


[1] Omnipotent înseamnă atotputernic.
[2] Omnipotence paradox, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.11.2013.
[3] Averroes, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.11.2013.

Canonul Noului Testament în Biserica Primară. Canonul cărților biblice. Partea a II-a.




Cărți care au fost în Biblie ortodoxă din Biserica Primară, în anexă.
Acestea cărți sunt următoarele: „1 Clement, 2 Clement, Păstorul Hermas, Epistola lui Barnaba, Didahia”[1][2] .
Cărțile se află în următoarele Biblii:
1.„Codex Alexandrinus [...] care este un manuscris în limba greacă al Bibliei datând din secolul al V-lea.”[3].
2.„Codex Hierosolymitanus (numit, de asemenea, manuscrisul Bryennios sau Codex Ierusalim, de multe ori desemnat pur și simplu ‹‹H›› în discursurile academice), este un manuscris grecesc al XI-lea, scrisa de un scrib necunoscut pe nume Leo, care a datat 1056. Denumirea sa de ‹‹Ierusalim››, își amintește locul său de odihnă în Ierusalim, la biblioteca mănăstirii  Bisericii Sfântului Mormânt.”[4]
3.„Codex Sinaiticus este cea mai veche Biblie din lume [...].
Manuscrisul datează din secolul al IV-lea. A fost descoperit la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai, Egipt.”[5]
Aceste cărți se află și în unele legi bisericești ca: „Canonul 85 apostolic (Despre Canonul  Cărților Sfintei Scripturi) [...]
Iar ale noastre (adică ale Noului Testament) patru Evanghelii: a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan; patrusprezece epistole ale lui Pavel, două epistole ale lui Petru; trei ale lui Ioan; una a lui lacob; una a lui Iuda; două epistole ale lui Clement şi „orânduirile" (aşezămintele, constituţiile)[6] făcute cunoscute vouă episcopilor în opt cărţi, prin mine Climent, care nu trebu­iesc a fi date în vileag între toţi, din pricina lucrurilor tainice dintr-însele; şi Faptele Apostolilor noştri.
(60 Apostolic.; 2 Trulan.; 60 Loodicea.; 24, Cartagina.; Atanasie cel Mare: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Grigorie Teologul: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Amfilohie: Despre Cărţile Sfintei Scripturi).
[...]
Canonul 2 Atanasie cel Mare (Canonul Cărților Sfintei Scripturi) [...]
Şi pe ale celui Nou nu stăm la îndoială a le spu­ne; şi acestea sunt următoarele: patru Evanghelii, a Iui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a Iui Ioan; apoi, după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistole ale Apostolilor numite catoliceşti; astfel, una a lui Iacob, două ale lui Petru, apoi trei ale lui Ioan, şi după acestea una a lui Iuda; după aces­tea sunt patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise ast­fel: întâi către romani, apoi două către corinteni, şi după acestea către galateni, şi apoi către efeseni, apoi către filipeni, şi către coloseni, şi două către tesaloniceni şi cea către evrei; si apoi două către Timotei, iar către Tit una şi cea din urmă către Filimon una; şi apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce se însetează să se sature de cu­vintele dintr-însele, în acestea singure se binevesteşte învăţătura dreptei cinstiri; la acestea nimeni să nu mai adauge, nici să scoată ceva dintru acestea, şi pentru acestea dojeneşte Domnul pe saduchei, zicând: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar pentru mai deplină exactitate este necesar să adaug şi aceea cum că sunt şi alte cărţi afară de acestea, dar care nu sunt în ca­non, rânduite fiind însă de Părinţi a se citi de către cei ce se convertesc de curând şi vor să înveţe cuvântul dreptei cinstiri: înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah şi Estera, şi Iudit, şi Tobit, şi învăţătura ce se zice a Apostolilor[7], şi Păstorul. Să ştiţi însă, iubiţilor, că nici între cele canonisite, şi nici între cele ce se citesc, nicăieri nu se aminteşte de cele apocrife; ci acestea sunt născociri ale ereticilor, care scriu că le voiesc pe ele, şi le acordă şi le adaugă lor vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca să aibă pretext a seduce prin aceasta pe cei nevinovaţi.”[8]

Cu siguranță ele trebuie reintroduse în Biblia ortodoxă.


[1] Biblical canon, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[2] Apostolic Fathers, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[3] Codex Alexandrinus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[4] Codex Hierosolymitanus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[5] Codex Sinaiticus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[6] Didahia.
[7] Didahia.
[8] Canoanele bisericii ortodoxe, www.comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-bisericii-ortodoxe-1.html, accesat la data de 20.12.2013.