Dacă cercetăm
Tipicul Bisericesc vedem clar că toate Bisericile trebuie să aibă Posturile în
acelaşi timp.
Canonul 56 al Sinodului al
VI-lea Ecumenic precizează: „de asemenea, am aflat că în ţara armenilor şi în
alte locuri unii mănâncă ouă şi brânză în sâmbetele şi duminicile sfintei
Patruzecimi (Păresimi). I s-a părut aşadar şi aceasta (sf. sinod) ca Biserica lui Dumnezeu, cea din întreaga
lume, să ţie postul urmând unei singure rânduieli, şi să se înfrâneze
(depărteze) şi anume de orice fel de sugrumări, ca şi de ouă şi brânză care
sunt rodul şi facerile (produsele) celor de la care ne înfrânăm. Iar de n-ar
păzi-o pe aceasta, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic să
se afurisească.”
Situația actuală, a
Bisericii Ortodoxe încalcă acest canon ecumenic, prin faptul că, atunci când
cei de pe stil nou termină postul cei de pe stil vechi încă mai ţin post, sau
când cei de pe stil nou încep postul cei de pe stil vechi nu îl încep, în afară
de Postul Paştelui care este comun.
Alte canoane
sancționează ne celebrarera împreună, a tuturor creștinilor ortodocși, a marii
sărbători creștine a Paștilor considerându-i schismatici pe cei ce nu
sărbătoresc Paștile cum s-a stabilit la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
„Canonul 7 Sinodul II
Ecumenic. (Primirea ereticilor în Biserică)
Pe aceia dintre eretici
care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după
rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe
sabatinieni şi pe novaţieni cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe
patrusprezeceni (quartodecimani), adică pe mercuraşi (tetradiţi) şi pe
apolinarişti îi primim dacă dau zapis (scrisori de mărturisire de credinţă) şi
dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă (învaţă)
sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi
pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi
nările şi gura şi urechile şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea darului
Duhului Sfânt.
(46, 47, 68 Apostolic.; 8, 19 Sinodul I
Ecumenic; 95 Trulan; 7, 8 Laodiceea.; 57 Cartagina.; 1, 5, 47 Vasile cel Mare).
Patrusprezeceni
(quartodecimani).
„Una dintre cele mai
controversate probleme legate de serbarea Paștilor a fost si este încă aceea a
datei acestei serbări. Încă de la început au existat în Biserica veche mari
divergente în ceea ce priveşte data si modul serbării Paștilor. Astfel,
creştinii din părtile Siriei și ale Asiei Mici, întemeindu-se pe o tradiţie
moştenită, după ei, de la Sfinţii Apostoli Ioan si Filip, aveau în vedere ziua
anuala sau lunara și serbau întâi moartea Domnului (Pastile Crucii) la 14
Nisan, si apoi învierea (Pastile învierii) la 16 Nisan, indiferent de ziua
săptămânala în care ar fi căzut aceste date. Partizanii acestei practici
iudaizante se numeau quartodecimani, fiindcă serbau Pastile la 14 Nisan, adică
odată cu iudeii. Ei socoteau ziua morţii nu ca zi de întristare ci ca zi de
mântuire, deci de bucurie, de aceea în ziua de 14 Nisan, la ceasul al 9-lea
(orele 3 p.m.), când Domnul și-a dat duhul pe cruce, ei terminau ajunarea și
făceau agapa si cina.
Aceasta practica este
condamnata de Biserica și, după Sinodul I Ecumenic, quartodecimanii sunt
considerati schismatici, ei mai erau numiţi si ‹‹protopashiti››, pentru ca ei
serbau Pastile mai întâi sau mai timpuriu.”
Praznicele
Împărătești trebuie sărbătorite la aceași dată în toată Biserica Ortodoxă.
Canonul 7 Sinodul II
Ecumenic sancționează ne celebrarera împreună, a tuturor creștinilor ortdocși,
a marii sărbători creștine a Paștelui, din acest canon observăm că
Praznice Împărătești ortodoxe care sunt
egale ca importanță trebuie sărbătorite împreună de toți ortodocși dar acest
lucru nu se întâmplă, pentru că Praznicele Împărătești pe stil nou sau stil
vechi nu coincid decât doar Paștile și sărbătorile legate de el.
„Praznicele Împărătești ale
Bisericii Ortodoxe sunt cele mai importante sărbători ale anului bisericesc. În
timp ce numeroși sfinți și evenimente au importanță în anumite zone, întreaga
Biserică sărbătorește toate cele treisprezece sărbători aflate deasupra tuturor
celorlalte, Sfintele Paști și cele Douăsprezece Praznice Împărătești. Acestea
sărbătoresc și ne reamintesc prezența istorică a Mântuitorului și a Maicii Sale
aici pe pământ, printr-o serie de doisprezece evenimente cele mai importante.
Dintre acestea, șapte sunt
praznice în onoarea Domnului nostru Iisus Hristos iar cinci sunt în onoarea
Maicii Domnului, împreună constituind cele Doisprezece Praznice Împărătești.
8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului
14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci
21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în
Biserică
25 decembrie, Nașterea Domnului (Crăciunul)
6 ianuarie, Epifania, Botezul Domnului
2 februarie, Întâmpinarea Domnului
25 martie, Bunavestire
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim,
Duminica Floriilor
Patruzeci de zile după Paști, Înălțarea
Domnului
Cincizeci de zile după Paști, Pogorârea
Duhului Sfânt
6 august, Schimbarea la Față
15 august, Adormirea Maicii Domnului.”
Situaţia actuală
a calendarului bisericilor ortodoxe, încalcă Porunca a IV-a din Decalog care ne
poruncește să cinstim Duminica și sărbătorile închinate lui Dumnezeu.
Marile sărbătorii ale sfinților sau îngerilor și
praznicele împărătești ortodoxe, sunt încălcate de cei pe stil vechi sau nou
când acestea cad pe stil vechi sau nou, în afară de Paști și sărbătorile legate
de el.
